Library of Ruina
Date generale

Library of Ruina este un joc indie de roluri de cărți pe ture, dezvoltat și publicat de către studioul Sud Coreean Project Moon. Initial lansat pentru Windows și Xbox One în data de 10 August 2021, este o continuare directă a jocului din Lobotomy Corporation din 2018.
Jocul a primit, în mare, recenzii pozitive pe PC, dar mixte și negative pe console. O continuare, Limbus Company, a fost lansată în 2023 pentru Windows, iOS și Android.
Gameplay
Recepții
Biblioteca eponimă este împărțită în zece etaje care pot fi deblocate, fiecare etaj având lupte împotriva inamicilor, sau „oaspeților”, în bătălii cunoscute sub numele de „recepții”. Înainte de începerea fiecărei recepții, jucătorii intră într-o fază de pregătire, în care pot schimba echipamentele și inspecta statisticile adversarilor, inclusiv HP, Rezistența la Debusolare (SR), valorile de rezistență și echipamentele. O recepție se poate desfășura pe parcursul mai multor acte; jucătorii, după finalizarea unui act, vor reveni în faza de pregătire pentru următorul act. Echipamentele bibliotecarilor nu pot fi schimbate între acte; aceștia pierd efectele din actul anterior, dar își păstrează HP-ul și nivelul de Emoție, iar Rezistența la Debusolare le este refăcută complet.
Povestea din Library of Ruina este prezentată în principal într-un format de roman vizual. Secvențele video despre oaspeți și discuțiile diverse sunt arătate odată ce o recepție începe și se termină, de obicei fiind prezentate prin conversații între doi rezidenți ai bibliotecii, deobicei, Angela și Roland.
Bătălii
Principala metodă a jucătorului de a înfrunta oaspeții este utilizarea paginilor de luptă, obiecte folosite pentru a ataca și a se apăra în luptă prin acțiuni prestabilite. Atacurile provoacă daune fizice și daune de debusolare, afectând HP-ul și SR-ul personajelor, respectiv. Dacă SR-ul unui personaj ajunge la zero, acesta nu va mai putea să se miște și va primi daune fatale din partea tuturor atacurilor până când SR-ul său se va reseta în următoarea tură. Un personaj moare (pentru recepția în curs) dacă HP-ul său ajunge la 0.
La începutul scenei, zarurile tuturor personajelor vor da o valoare aleatorie, determinând viteza acestora și ordinea acțiunilor personajelor. Bibliotecarii pot redirecționa paginile de luptă către ei dacă au o viteză mai mare decât ținta lor. Majoritatea personajelor (cu excepția șefilor) încep o recepție cu 1 sau 2 zaruri.
Dacă un bibliotecar redirecționează o pagină de luptă sau se opune unei pagini de luptă direcționate către el, intră într-un conflict în care acțiunile paginilor de luptă ale ambelor părți interacționează între ele. Două zaruri vor fi aruncate și valoarea cea mai mare va acționa; dacă ambele zaruri au aceeași valoare, acțiunile vor fi anulate. În caz contrar, atacul este considerat o acțiune unilaterală, în care atacurile nu sunt opoziționate.
Jucătorul trebuie să gestioneze cu atenție resursele disponibile, respectiv „Lumină” (o formă de vlagă în luptă) și paginile de luptă, care revin în pachet pentru a fi alese aleatoriu la utilizare. Dacă Lumină curentă a bibliotecarului este mai mică decât costul oricărei pagini de luptă disponibile, sau dacă bibliotecarul nu are pagini de luptă pentru a iniția acțiunea, acesta nu va putea să acționeze. Punctele de Lumină și paginile de luptă sunt restaurate în mod natural cu câte o unitate pe tură sau prin creșterea nivelului de Emoție al personajului respectiv, ceea ce va restaura toate punctele de Lumină.
Nivelul de Emoție este o mecanică care crește de fiecare dată când un personaj câștigă sau pierde un conflict, sau când zarurile sale dau valoarea maximă sau minimă. Grupul va câștiga un nivel de emoție după ce nivelul mediu de emoție ajunge la un anumit punct. Când nivelul de emoție crește, jucătorul trebuie să aleagă o pagină de Abnormitate pentru a o aplica unui bibliotecar. Paginile de Abnormitate vin în două culori, verde (Treziere) și roșu (Colaps), fiecare având efecte benefice și dezavantaje proprii. Nivelul de emoție poate crește de până la cinci ori pe bătălie, cu un total de șase pagini de Abnormitate de ales.
Pagini cheie și de luptă
După ce se finalizează o bătălie, jucătorul va primi cărți ale inamicilor înfrânți. Arderea acestor cărți îi va oferi jucătorului pagini Cheie și pagini de Luptă, codificate pe culori în funcție de raritate și cantitate.
Paginile Cheie servesc ca „echipamente de armură” ale jocului și pot fi atribuite bibliotecarilor. Fiecare pagină Cheie oferă statistici unice, rezistențe la daune și abilități pasive. Paginile Cheie pot fi obținute doar în cantități limitate. Pentru scopuri de progresie în joc, paginile Cheie ale jucătorilor nu pot împărtăși aceleași puncte forte sau vulnerabilități cu personajele ca inamicii.
Paginile de Luptă sunt „armele” jocului. Unele pagini de Luptă sunt unice pentru un anumit personaj și paginile lor Cheie. Paginile vor avea cel puțin un zar ofensiv (care atacă un inamic) sau defensiv (care apără împotriva atacurilor sau evită complet atacurile), codificate pe culori roșu și albastru, respectiv.
Zarul unic de culoare galbenă „Counter” se joacă împotriva unei pagini de Luptă neopuționate și poate fi reactivat după câștigarea unui conflict, până când pagina de Luptă neopuționată se încheie. În timp ce majoritatea paginilor de Luptă sunt corp la corp, există pagini de Luptă la distanță care acționează înaintea paginilor de Corp la Corp, pagini de Atac în Masă care acționează prima dată indiferent de Viteză și pagini On Play care intră în efect imediat ce sunt selectate din mână.
Bătălii cu Abnormități
Jucătorii pot lupta în bătălii cu Abnormități, crescând astfel nivelul de realizare și puterea etajului respectiv. Multe dintre Abnormitățile prezente în joc provin din Lobotomy Corporation. Fiecare bătălie cu o Abnormitate are o anumită mecanică sau truc pe care jucătorul trebuie să-l descopere pentru a le înfrunta.
După ce se finalizează o bătălie cu o Abnormitate, un nou bibliotecar va fi deblocat pentru etaj. Inclusiv Bibliotecarul Patron, vor fi disponibili cinci bibliotecari în total pe fiecare etaj. Jucătorii pot personaliza numele, aspectul și dialogul de luptă al unui bibliotecar. Finalizarea bătăliilor cu Abnormități acordă, de asemenea, pagini de Abnormitate care sunt utilizate în lupte.
Realizările Etajelor
După ce jucătorul a finalizat toate bătăliile cu Abnormitățile de pe un etaj, poate începe Realizarea etajului: o bătălie tip puzzle cu mai multe segmente împotriva Angelei sau a lui Roland, pe măsură ce aceștia suferă un colaps emoțional, imitând aspectul și abilitățile Abnormităților etajului. Finalizarea Realizării etajului va acorda pagini E.G.O. exclusive pentru acel etaj. Deși nu este obligatoriu, doar prin finalizarea tuturor Realizărilor de etaj (cu excepția etajului Kether) jucătorul poate debloca adevăratul final al jocului.
Poveste
Informații de fundal:
Library of Ruina ia loc într-o lume distopică cunoscută ca Orașul, care este compusă din 26 de districte. Orașul este guvernat de către o organizație retrasă, cunoscută sub numele de Cap, in timp ce Cuiburile sunt conduse de către Aripi. Aripile fiind mega corporații care utilizează tehnologii extrem de puternice, numite Singularități.
Urmărind evenimentele din Lobotomy Corporation, inteligența artificială Angela creează Biblioteca din lumina produsă de către Sămânța de Lumină a Lobotomy Corporation-ului, creând un incident cunoscut sub numele de "Nopțile Albe și Zilele Întunecate". Acest incident și urmările lui, mai ales fenomenul Distorsiilor, influențează direct povestea jocului.
Înainte ca Angela să deschidă Biblioteca, un Fixer de nivel mic numit Roland apare în aceasta și este recrutat cu forța de către Angela pentru a devenii ghidul ei pentru Oraș. Angela își dorește să găsească "cartea cea perfectă" care conține răspunsurile pe care aceasta și le dorește și o poate transforma în om. Ea trimite invitații și îi pune pe Roland și pe ceilalți bibliotecarii să se confrunte cu oaspeții. Dacă oaspeții câștigă, au voie să ia o carte din librărie, însă, dacă aceștia pierd devin ei înșiși cărți.
Povestea principală: [AVERTISMENT DE SPOILER]
Jucătorul urmărește călătoria Angelei spre „o carte perfectă” din Bibliotecă, din perspectiva lui Roland, un Fixer care devine slujitorul ei după ce pătrunde în Bibliotecă fără a fi invitat.
Povestea este împărțită în diverse capitole. Pe măsură ce se dezvăluie treptat trecutul lui Roland și Angela se apropie de a deveni umană, Biblioteca devine o amenințare tot mai mare pentru Oraș, determinând Asociațiile din Oraș să ia măsuri. Un Fixer misterios cunoscut sub numele de Argalia recrutează diverse personaje pentru un scop necunoscut, culminând cu infiltrarea în Bibliotecă, unde se împrăștie pe cele zece etaje pentru a revendica Lumina în cadrul celei mai mărețe prestații care va răsturna Orașul. În cele din urmă, Biblioteca iese învingătoare după o bătălie aprigă.
Chiar în momentul în care Angela obține în sfârșit un corp uman, Roland o trădează și îi dezvăluie adevăratul motiv pentru care a venit în Bibliotecă: să o facă să sufere, ca răzbunare pentru acțiunile ei care au instigat fenomenul Distorsiilor și care, indirect, au dus la moartea soției sale. În final, Roland nu reușește să învingă Biblioteca și o imploră pe Angela să-l ucidă, altfel el o va ucide dacă ezită.
Dacă nu toate realizările pe etaj ale Angelei au fost finalizate, ea îl va ucide pe Roland și pe Bibliotecari și va obține singura carte adevărată. Împovărată de vinovăția de a-și fi ucis prietenii și locuitorii Orașului, Angela își continuă distrugerea fără scop ani la rând, până când permite unui adept fără nume să îi pună capăt vieții. Dacă nu toate realizările pe etaj ale lui Roland au fost finalizate, Roland o va decapita pe Angela cu rapiditate, înainte de a se întoarce în Oraș, viața lui prăbușindu-se într-un vârtej de abuz de droguri și de masacrări dezlănțuite, până când va muri fără rost într-un canal.
Dacă toate realizările pe etaj au fost finalizate și Angela și Roland aleg să se ierte reciproc, Angela va elibera Lumina culminată și va învia toate viețile pe care Biblioteca le-a luat, declanșând astfel realizarea etajului Kether, o confruntare cu Carmen, fondatoarea Sămânței de Lumină a Lobotomy Corporation și adevărata minte din spatele fenomenului Distortion. Între timp, Roland și Biblioteca se luptă timp de 7 zile împotriva reveniților Reverberation Ensemble, acum împuterniciți de Lumina; Roland o salvează pe Angela de la risipirea în interiorul Luminii și îl ucide definitiv pe Argalia.
Muzică


Majoritatea coloanei sonore din Library of Ruina a fost creată de către două studiouri, studioul de sunet de jocuri Sud Coreean, Studio EIM, și trupa independentă Japoneză Mili. Studio EIM a compus muzica pentru meniul principal, recepții, suprimarea abnormităților și realizările etajelor. Într-o recepție tipică, muzică de fundal se schimbă corespunzător nivelului de emoție.

Mili a creat pentru Library of Ruina un mini album intitulat "To Kill A Living Book", 7 din cele 8 piese ale albumului sunt centrate specific pe un personaj. Prima piesă, "String Theocracy", este piesa din genericul jocului. A opta piesă a albumui "Salt, Pepper, Birds, and the Thought Police" nu face parte din coloana sonoră oficială a jocului.
Un număr mic de piese au fost preluate din jocul anterior, Lobotomy Corporation.